Fluturași din fructe și legume
A fost o activitate din săptămâna Școala altfel: „Să știi mai multe, să fii mai bun!” pe care a pregătit-o și a susținut-o un tătic din clasa noastră. Materiale necesare: pungi cu fermoar (una pentru fiecare copil); cleme de lemn pentru haine (una pentru fiecare copil); sârmă plușată; ochișori mobili; acuarele, tempera, guașe etc; fructe și legume de culori diferite, proaspete sau uscate, de consistență mai tare (mere, morcovi, boabe de struguri, ardei roșu, mix de fructe uscate etc). Copiii au pictat clema după preferință, aceasta reprezentând corpul fluturașului. În timp ce aceasta se usca, au tăiat cubulețe fructele. Au pus cubulețele de fructe și legume în pungulițe, au aranjat conținutul uniform, au scos aerul din punguliță înainte să închidă fermoarul, apoi au adunat pungulița la mijloc, astfel încât conținutul să fie repartizat egal în cele două jumătăți. Iată ce a ieșit: